12 iulie 2008

Acţiune binevenită

Bună ziua Iaşi, 12.07.2008, Capcană a poliţiştilor de la Rutieră pe Ştefan cel Mare
Comentarii pertinente.

Dau şi eu cu doi cenţi, încercând să nu repet ce au zis ceilalţi.
Acţiunea este binevenită. Legea junglei riscă să devină model şi pentru proaspeţii şoferi. Ieri, venind de pe Nicolina, în Podu Roş mi-a tăiat faţa un TIR (!!) care avea Cedează, apoi am mers în spatele lui pe Palat, apoi pe Ştefan cel Mare (nu ştiu ce căuta pe acolo). Cert este că în intersecţia menţionată în articol, intrând în intersecţie în urma lui la 28 secunde (timp berechet), am fost nevoit să franez violent în momentul în care după ce a trecut coada TIRului de aliniamentul bordurii din faţa Prefecturii, s-a băgat un meseriaş care venea dinspre Moldova, pe verde intermitent. Nu am claxonat, l-am intrebat din gesturi ce vrea sa facă? În loc sa plece mai departe (bloca sensul în întregime) s-a oprit să-mi dea o lecţie, să-mi explice pe 'muţeşte' cum avea el prioritate de dreapta pe verdele meu cronometrat. În tot acest timp eu blocam cu jumate de maşina calea celor care ar fi trebuit sa iasa de pe ŞcMşS iar în spatele meu intersecţia era blocată de alţi 4 colegi care au judecat că secundele sunt suficiente pentru a deflui din intersecţie. Deja se făcuse roşu. Oligofrenul n-a catadicsit sa elibereze intersecţia până ce nu a pornit un cor de claxoane din toate părţile. Sunt convins că el crede şi acum că avea dreptate!

11 iulie 2008

Trecere pietoni

Bună ziua Iaşi, 11.07.2008: Accident în faţă la Metro

Trebuie făcută o campanie puternică de informare a pietonilor în legătură cu legislaţia rutieră referitoare la utilizarea trecerilor de pietoni, a semafoarelor şi a bicicletelor pe drumurile publice. Trebuie să se înţeleagă odată pentru totdeauna că trecerea de pietoni este pentru PIETONI, nu pentru biciclişti, că bicicliştii traversează trecerea de pietoni la pas, pe lângă bicicletă, că şoferii se aşteaptă ca pe trecerea de pietoni să se circule cu viteza pietonului, FĂRĂ opriri, întoarceri sau alergare, cu atât mai puţin nu este voie să ţâşnească o bicicletă transversal pe axul drumului. Trebuie să se înţeleagă mecanismul de deplasare într-o intersecţie dirijată cu semafoare, să priceapă si pietonii că atunci când au ei verde au verde şi cei care vor sa vireze pe strada pe care trec şi că e normal ca maşinile să vină şi să aştepte să treacă pietonii pentru a-şi continua drumul, să nu se mai oprească ei în mijlocul drumului gesticulând la şoferi cum că ei au verde şi şoferul e nebun. Trebuie controlaţi bicicliştii şi scuteriştii la acte şi la alcooltest - se circula foarte mult, mai ales în afara oraşului, sub influenţa alcoolului pe bicicletă. Chiar dacă nu necesită permis bicicleta sau mopedul, trebuie verificată cartea de identitate, mulţi nu îndeplinesc criteriul de vârstă. În loc să se pună accentul pe astfel de pericole, se stă cu radarul şi se dau amenzi şi puncte pentru 61 km/h pe bulevardul Nicolina.

02 iulie 2008

Parcările din Iaşi

Ziarul de Iaşi, 2 iulie 2008: Certurile pentru un loc de parcare fac ravagii la Iasi

Se discută despre locurile de parcare din Iaşi, precum şi despre modul foarte civilizat de "rezolvare" a diferendelor cu vecinii, prin distrugerea autoturismului.

Articolul abordează problema prin prisma reclamaţiilor făcute la secţiile de poliţie, menţionând că un clasament numeric ar pune cartierele Alexandru şi Dacia pe primele locuri.
Comentariile sunt delicioase şi marea lor majoritate obiective. Se discută inclusiv despre votul dat de cetăţenii cartierelor fruntaşe la distrugeri de autoturisme. Se aduce în discuţie faptul că de multe ori nu plata unei chirii pentru un anumit loc de parcare, ci utilizarea indelungată de către un anumit proprietar constituie "regula" prin care se stabileşte "al cui este" un anumit loc de parcare. Clar că există şi nemulţumiţi de această "regulă", care emit pretenţii şi încearcă să combată pretenţiile celor "vechi" îndemnându-i să "plătească" şi apoi "să aibă pretenţii".

Nimeni însă nu a adus în discuţie birocraţia şi nesimţirea de care te loveşti la primărie într-un demers sincer de a "intra în legalitate" plătind către primărie o oarece taxă drept chirie pentru locul de parcare.
Am încercat acest exerciţiu pe pielea mea: m-am dus la Registratura primăriei, unde am întrebat la ghişeu ce trebuie să fac pentru a plăti locul de parcare. Nu mai enumăr acum câte drumuri am făcut şi câte ghişee am văzut, restrâng povestirea la ce e mai important:
Mi s-a vândut un formular de cerere, cu aproximativ 1 euro (de mai mult de 10 ori costul fotocopierii formularului), care avea şi o mică ştampiluţă roşie, triunghiulară (de aproximativ 5 mm), menită să asigure autenticitatea foii de hârtie pe care urma să scriu cererea (să nu cumva să-mi fi copiat eu formularul).
Pe formularul de cerere se specifica faptul că cererea trebuie însoţită de proiect cu extras după planurile 1:1000 şi 1:200, din care să rezulte situarea locului de parcare şi fotografie a locului de parcare respectiv. Mi s-a atras atenţia cu amabilitate că "ştiţi că dacă faceţi cerere trebuie scos la licitaţie locul respectiv, că poate vor şi alţii dintre vecinii dumneavoastră". HA! deci eu să cheltui, să mă agit, să fac proiect şi toate demersurile, apoi vine un vecin cu mai multe maşini şi câştigă el licitaţia? Păi de ce nu face Primăria documentele astea? De ce să se scoată la licitaţie NUMAI locul pe care îl solicită un locatar? Pentru că de 18 ani nu face nimic pentru noi, pentru că lucrurile importante au nevoie de timp...

23 iunie 2008

Imobiliare...

Articole nesimţite:
Newsiasi, 23.06.2008 Peste trei luni, explodeaza preturile locuintelor
Bună ziua Iaşi, 23.06.2008 Peste trei luni, explodeaza preturile locuintelor


Acuşica vedem inca un liber-cugetator aducand elogii imobiliarilor din Iasi, pentru cat de intelept si-au condus afacerile... Saptamana trecuta aparea un articol in care tot onoratii imobiliari se laudau ca piata e plina de cerere, chiar daca studentii pleaca in vacanta, ca sunt altii care vor veni la toamna. Ce e drept au un oarece rol in cresterea preturilor si cetatenii care nu se mai uita la 5-10 mii de euro cand e vorba de copilul lor care trebuie sa stea la facultate in Iasi. Dar, vorba Andradei, degeaba ceri daca n-o sa mai aiba cine sa iti dea... Hai succes, incercati sa vindeti vechituri de blocuri expirate, cu instalatiile varza, la preturi mai mari decat in Paris... HA HA HA... Sau alt termen de comparatie... cu pretul cerut pe o garsoniera intr-o "cutie de chibrituri" ceausista mai bine iti cumperi o vila la Innsbruck...

Hoţul neprins e negustor cinstit

Newsiasi, 23.06.2008 Cosmin Pasca: "Menage a trois" la PSD Iasi

Bineînţeles că nu vom mai putea spune nimic despre toate câte s-au făcut, deoarece s-au făcut cu atenţie să nu lase dovezi. De la vechiul principiu securist 'zvoner-raspândac' (vă mai amintiţi de "pensionarul" cu pălărie albă din Copou, care venea pe la cozi să monitorizeze ce se mai discută şi să mai planteze câteva zvonuri) - au fost plantate zvonuri în rândul multor angajaţi - la primărie li s-a spus la toţi că e vai de ei dacă nu votează Nichita, că rămân fără pâine dacă vine Oprea; la CET li s-a spus că Oprea va vinde CET-ul (dar e deja vândut de Nichita), la RATC le-a spus că Oprea îi închide, dar de fapt ei sunt deja băgaţi în faliment de Nichita, s-a mai zvonit că va fi oprit Palasul şi va rămâne o groapă în centru, etc. Apoi s-au mai făcut presiuni, telefoane acasă, ameninţări, mită electorală, preşedinţi de secţii de votare angajaţi din primărie, nereguli semnalate de observatori dar cărora li s-a băgat pumnul în gură... dar, cum am spus, hoţul neprins e negustor cinstit.
Însă de aici şi până să mai vină şi un liber-cugetător să scrie editoriale elogioase, cum că Tompea a măturat pe jos cu soţii Săftoiu, sa avem pardon, nu mai ţine. Sau cum că rezultatul este datorat unei "campanii coerente", aberaţii mai mari nu se puteau spune despre o campanie mizerabilă, murdară şi plină de ilegalităţi, în care au fost antrenate fonduri şi resurse publice nemăsurate...

20 iunie 2008

Iluzie

Pe blogul său Articulat, Skin vorbeşte despre o iluzie optică dintre cele clasice: http://articulat.weblog.ro/2008-06-06/396144/---ca-o-iluzie-optica.html



Aduc şi eu o modestă contribuţie la elucidarea cazului:
"Iluzia" de faţă este o poveste veche de când lumea. Şi într-adevăr, se reflectă zilnic în viaţa noastră. Să luăm pentru exemplificare un singur caz, cel al unor şefi care se înconjoară (numai) de incompetenţi, pentru a părea că ei sunt strălucitori.
Prin contrast, există cei care doresc să evolueze, pe care nu-i deranjează să fie "optic" mai mici, şi se asociază cu oameni de la care au ce învăţa. Aş aduce aminte de vorba menţionată de Creangă în Amintirile sale "Decât codaş în oraş, mai bine-n satul tău fruntaş", şi de asemeni de la maestrul Ţuţea citire, "Când mă compar mă admir, când mă analizez mă detest".

19 iunie 2008

O poveste ce merită împărtăşită

Vă invit, dacă aveţi 19:08 minute, să urmăriţi o poveste fascinantă, spusă cu pasiune. Prin bunăvoinţa preşedintelui Colegiului Wofford din Carolina de Sud, Ben Dunlap, care ne povesteşte despre Sandor Teszler, un supravieţuitor al holocaustului maghiar de la care a învăţat despre viaţa trăită cu pasiune şi învăţarea pe parcursul întregii vieţi. Vizionare plăcută!