Bună ziua Iaşi, 17 iunie 2008: Ciocnire în lanţ pe Ştefan cel Mare
Pe scurt, vina este aruncată asupra unei şoferiţe începătoare care a pus frână brusc. După cum ştim cu toţii, responsabil e cel din spate, care nu a păstrat distanţa, nu a adaptat viteza sau nu a reacţionat la timp. Pe Ştefan cel Mare şi Sfânt se circulă bară-la-bară de dimineaţă până seara. În astfel de condiţii, de obicei vinovaţii nu sunt nici cei care frânează, nici cei care nu mai apucă, ci cei care se bagă în coloană cu viteză, fără a semnaliza, fără a aştepta încuviinţare/luare la cunoştinţă din partea şoferului în faţa căruia se inserează, iar apoi frânează violent încât trebuie să revină la viteza coloanei, iar spaţiul de 6 metri pe care l-a ocupat trebuie compensat treptat-treptat din următoarele spaţii dintre maşinile din coloană.
Uitati-va spre meseriaşii care îţi taie faţa la milimetru pe Ştefan cel Mare şi Sfânt cu telefonul la ureche în mâna stângă, în imposibilitatea de a mai semnaliza, şi spre cei care vin cu viteză pe banda 1 în faţă la primărie, depăşesc coloana oprită la culoarea roşu a semaforului, încalcă linia continua de la intrarea in intersecţie şi se bagă în faţa coloanei, sau când e verde trag tare pe lângă coloană, încalcă linia şi se bagă scurt în faţa celor care de-abia pornesc. Logic omul frânează, iar cei de mai din spate care tocmai porneau sunt puşi într-o situaţie stupidă fără a avea vreo vină (uneori fără vizibilitate în faţă, neputând să prevadă momentul).
Unde mai pui că aveai 30 secunde verde, intri în intersecţie şi rămâi acolo din cauza şmecherilor care s-au băgat periclitând siguranţa tuturor.
În tot acest timp, agenţii de circulaţie stau liniştiţi în faţă la Romarta şi notează blajin ceva în carnetelele lor, probabil păzind locurile rezervate taxi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu