luni, 14 aprilie 2008

Ecologizare

Sâmbătă, 12 aprilie a.c., am participat împreună cu 23 de studenţi din anul 2 Geografia Mediului şi de la Master Mediul Actual şi Dezvoltarea Durabilă, la o acţiune organizată în colaborare cu Secţia 6 Poliţie şi Poliţia Comunitară, sponsorizată de SELGROS, la care au mai participat 54 de elevi de la Liceul Economic nr. 2, un grup de elevi de la şcoala Waldorf şi un grup de angajaţi de la Selgros Iaşi.
Acţiunea a avut ca obiectiv ecologizarea pădurii de pe dealul Cetăţuia-Hlincea, în scopul de a trage un semnal pentru conştientizarea necesităţii respectării naturii de către cetăţeni şi autorităţi. Materialele şi echipamentul de protecţie au fost asigurate prin grija sponsorului.
După o jumătate de zi de muncă, sponsorul acţiunii a oferit şi o gustare participanţilor, moment ce a prilejuit schimburi de idei în jurul grătarului şi stabilirea unor viitoare colaborări între participanţi.
Voi reveni cu imagini de la această acţiune.

Niciun comentariu: